Firma care administrează Parcul Industrial și-a dublat profitul. Cât încasează Primăria Bistrița

0
81

Parcul Industrial Bistrița Sud, administrat de Business Park SRL, firmă al cărei acționar este Consiliul Local Bistrița, a încheiat anul financiar 2023 cu un profit care a depășit 200.000 de lei, o cifră dublă față de ratele de profit înregistrate cu un an în urmă și va plăti anul acesta dividende în premieră acționarului său.

”Rezultatele financiare pozitive au fost realizate la capătul unui efort de eficientizare internă și de atragere de clienți-rezidenți a noii conduceri a societății, până la ocuparea parcelelor pretabile închirierii aproape integral.

Parcul Industrial Bistrița-Sud are în prezent 21 de rezidenți-societăți comerciale care își desfășoară activitatea sau realizează încă lucrări de amenajare-construcție, pe o suprafață închiriată de 12 ha, aproape de limita întregii suprafețe închiriabile disponibile. Aceasta după ce, în primii patru ani de la înființare, a avut zero rezidenți, după care a funcționat cu 4 rezidenți timp de 2 ani pe doar 2 ha, respectiv 6 rezidenți pe 3,5 ha până în 2016 și pierdere financiară.

Societatea Business Park SRL a înregistrat pierderi în bilanțul contabil până în 2020. În anul 2023 s-au recuperat pierderile integral în bilanțul contabil,societatea devenind profitabilă.

Situația financiară la 31 decembrie 2023 se prezintă astfel:

  • total capitaluri proprii – 712 153 lei
  • profit net al exercițiului financiar – 200 582 lei
  • cifra de afaceri netă – 541 510 lei
  • suprafață disponibilă de aproximativ 8 ha pentru parcuri fotovoltaice

Relieful Parcului Industrial Bistrița Sud, pe actuala suprafață, permite activități de închiriere pentru industrie pe circa 12 ha.

Diferența până la suprafața totală închiriabilă din Parcul Industrial Bistrița, de 19,6 ha, reprezintă terenuri care nu se pretează activităților de închiriere din cauza reliefului în pantă.

Pentru că această suprafață în pantă este optimă pentru energie verde, respectiv instalarea de panouri fotovoltaice, conducerea Business Park SRL poartă discuții cu doi investitori pentru o eventuală colaborare.

Probleme și soluții pentru rezolvarea lor

Iluminatul public: În acest moment iluminatul public funcționează, deocamdată, pe axa principală. Defecțiuni provenite din montajul eronat făcut la legăturile electrice ale stâlpilor de iluminat în momentul realizării rețelei au făcut, după un scurtcircuit, ca o parte din rețea să fie afectată. Practic 196 din cei 256 de stâlpi au fost legați direct, fără cleme de legătură, iar un scurtcircuit la unul dintre aceștia a afectat o mare parte din rețea, a constatat echipa de intervenție chemată să rezolve problema. Costul pentru refacerea lucrării a fost evaluat la circa 100 mii de lei plus TVA, iar echipa care a înaintat devizul poate să execute lucrarea, de complexitate ridicată, abia în a doua jumatate a anului 2024

Pază. În perioada februarie – martie 2024 s-a realizat reparea celor două bariere de acces dinspre Sărata (axa A), acestea redevenind funcționale. Porțile au fost dotate cu cartele GSM care la un apel telefonic se deschid în mod automat numai pentru rezidenții Parcului, iar după 10 secunde se închid, blocând intrarea. Pentru buna funcționare a acestora s-a încheiat un contract de mentenanță a barierelor cu o firmă specializată. Sistemul de supraveghere video în interiorul Parcului Industrial și a activității din interior a fost îmbunătățit prin repoziționarea și revizia celor șapte camere de supraveghere montate în zonele vulnerabile și în cele de interes ale tuturor rezidenților. Camera poziționată la intrarea în parc la sistemul de bariere are capacitatea să citească numele de înmatriculare a autoturismelor care intră și ies din Parcul Industrial. Alte opt camere video comandate urmează să fie montate în zonele de interes, în funcție de începerea lucrărilor de construire a rezidenților-chiriași. Revizuirea sistemului de supraveghere video și a lucrărilor de aferente sunt realizate de Datacor SRL, companie rezidentă în Parcul Industrial Bistrița Sud. După punerea în funcțiune a întregului sistem de iluminat public se vor monta încă două bariere de acces în incintă la drumul de acces dinspre Zavoaie, care vor fi alimentate cu energie electrică pentru a funcționa în aceeasi parametri cu cea dinspre Sărata.

Apă. Stația de pompare a apei și stația de compensare a energiei electrice au fost dotate cu senzori de mișcare și alarme aferente, acestea fiind dotate cu o aplicație ce permite urmărirea de la distanță de pe telefonul mobil a activității în aceasta locație. Odată cu realizarea acestor lucrări, infrastructura a fost dotată cu senzori de fum în caz de incendiu.

Parcul Industrial Bistrița Sud a fost înființat de Consiliul Local al municipiului Bistrita în anul 2012. Acesta oferă avantaje legate de impozite și taxe, dar și facilități puse la dispoziția investitorilor de autoritățile locale: loturile industriale complet echipate din punct de vedere al infrastructurii, prețuri rezonabile, asistență din partea firmei administratoare SC Business Park SRL pentru pregătirea și punerea în funcțiune a afacerii.

După perioada iunie 2012- iunie 2018, când a funcționat cu o schemă de personal formată din administrator și patru directori (executiv, economic, responsabil utilități și juridic) și următoarele rezultate financiare:

  • 2012 – 0 rezidenți – pierdere -200 lei
  • 2013- 0 rezidenți – pierdere -66590 lei
  • 2014- 0 rezidenți – pierdere -130 643 lei
  • 2015- 0 rezidenți – pierdere -115 026 lei
  • 2016 – 4 rezidenți suprafață închiriată 2,2 hectare pierdere de – 392 968 lei
  • 2017 – 6 rezidenți suprafata închiriată 3,2 hectare pierdere de – 276 004 lei

SC Business Park SRL funcționează acum cu o schemă de personal cu două posturi: administrator cu mandat de patru ani (Ioan Magda), director executiv (Dumitru Daniel Ciobănică), repectiv un economist în regim part time cu 2 ore, având următoarele rezultate în ceea ce privește numărul de rezidenți și indicatori financiari:

  • 2018 – 9 rezidenți cu suprafața închiriată 4 ha pierdere -70 026 lei
  • 2019 – 9 rezidenți cu suprafața închiriată 4 ha pierdere -54 111 lei
  • 2020 – 13 rezidenți cu suprafața închiriată 5 ha profit 162 163 lei
  • 2021 – 9 rezidenți cu suprafața închiriată 4 ha profit de 92 650 lei
  • 2022 – 17 rezidenți noi suprafața închriată 7,2 ha profit de 107 132 lei
  • 2023 – 17 rezidenți suprafață închiriată 7,2 ha profit de 200 582 lei
  • 2024 – 21 rezidenți cu suprafața închiriată 12 ha

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.