Primele curse ale microbuzelor electrice pentru transportul elevilor

0
56

Luni 20 mai a început proiectul pilot al Primăriei Bistrița pentru transportul gratuit al elevilor din ciclul primar, spre școală și de la școală acasă, cu microbuze electrice noi.

Prima zonă în care se face transportul elevilor este delimitată de străzile George Enescu, Tudor Jarda, Constantin Brăiloiu și Drumul Sigmirului.

Elevii sunt însoțiți de un polițist local sau de către un voluntar SVSU, care îi conduce până la intrarea în școală.

”Luni dimineață a debutat programul Primăriei pentru transportul gratuit al elevilor din ciclul primar, la școală și de la școală acasă. Cred că este un program foarte bun pentru că, pe de o parte, le oferim copilașilor bucuria de a fi împreună, îi ajutăm pe părinți prin această facilitate și, nu în ultimul rând, decongestionăm orașul la orele de vârf. Acest proiect pilot va fi extins la scara întregului oraș, peste tot unde este nevoie”, spune primarul Ioan Turc.

(Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Executat de Timp Online SRL – portal Timponline.ro / Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.