”Şcoala de înot”, proiect unic în țară prin care elevii din ciclul primar beneficiază de cursuri gratuite de natație, este în cel de-al treilea an de la implementare la Bistrița.
Pe parcursul a câte 10 ore, elevii deprind diferite stiluri de înot sub îndrumarea unor instructori autorizați.
Programul include, etapizat, peste 4000 de şcolari înscrişi în clasele 0-IV la unităţile de învăţământ din Bistrița care vor urma cursuri de înot la unul dintre bazinele private de înot din oraş.
”Astăzi ne bucurăm alături de elevul cu numărul 1000 care a învățat să înoate prin programul nostru: Andrei Toderic, clasa a IV-a C la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”. Felicitări și succes tuturor cursanților ”Școlii de înot”!”, spune primarul Ioan Turc.